Home        Istoric       Cladirea Ateneului       Organizare       Orchestra simfonică       Formaţii de cameră       Corul       Program


 

Trio Mozaic.

 

       TRIO MOZAIC a luat fiinţă în 1994 şi a beneficiat de îndrumarea violoncelistului Wolfgang Laufer, membru al Cvartetului „Fine Arts” (SUA). Formaţia a participat la Festivalul internaţional de muzică de cameră de la Baia Mare, Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ, Zilele „Eugen Ionesco” de la Slatina. Trio Mozaic a participat la Concursul internaţional de muzică de cameră „U.F.A.M.” de la Paris şi a susţinut un recital în cadrul concursului „Orpheus – Prijs” de la Anvers (Belgia). De curând formaţia a întreprins un turneu de câteva recitaluri în Elveţia.

OANA SPÂNU-VIŞENESCU s-a născut în 1969; a absolvit secţia de vioară la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, clasa prof. Daniel Podlovschi, în 1994, urmând apoi un an de studii aprofundate. În activitatea violonistei se înscriu participări la cursuri de vară, obţinerea unor premii naţionale – Concursul „Mihail Jora” – şi internaţionale – Stresa, Isola din Capri (Italia). Din 1994 funcţionează la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, actualmente fiind lector la catedra de muzică de cameră. Între 2000 şi 2002 a urmat un stagiu de perfecţionare la Conservatorul din Neűchatel (Elveţia) la clasa profesoarei

Denitsa Kazakova. În paralel a urmat un curs de violă cu prof. Jan Dobrzlewski. În calitate de violistă este membră a cvartetului „Arioso”. Are numeroase apariţii în concert şi recital, atât în ţară cât şi peste hotare şi are imprimări la radio, tv şi pe CD. EMIL VIŞENESCU, născut în 1969, a absolvit secţia de clarinet la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, clasa prof. Valeriu Bărbuceanu, în 1993. Din acelaşi an este membru în Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”. A urmat numeroase cursuri de perfecţionare sub îndrumarea profesorilor Stephan Korody, Joseph Balogh, Aurelian-Octav Popa, Karl Leister şi Walter Boeykens. Între 2000 şi 2002 s-a specializat la conservatorul din Biel (Elveţia) sub îndrumarea profesorului Ernesto Molinari. În Elveţia a susţinut concerte şi recitaluri, fiind câştigătorul bursei „Martha Moser” (2000) şi al „Tchumi-Preis” în 2002. Îşi desfăşoară activitatea concertistică în apariţii solistice şi în formaţii camerale, cu componenţă diversă, în ansambluri de muzică de cameră.

DIANA SPÂNU-DĂNILĂ s-a născut în 1966 şi în 1990 a absolvit secţia de muzicologie a Academiei de muzică din Iaşi. Din 1990 până în 1997 ocupă postul de pianist corepetitor al Corului „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, alături de care participă la concerte în ţară şi în străinătate. De asemenea, pianist corepetitor este între 1997 şi 2001 la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti iar din 2001 este la catedra de corepetiţie şi acompaniament a Liceului de muzică „George Enescu” din Bucureşti. Pe lângă

activitatea pianistică – a susţinut numeroase concerte şi recitaluri – desfăşoară şi o activitate de critic muzical prin publicarea de cronici şi articole de muzicologie.

 


Invitati de onoare

Extrase presa-
Aprecieri


Inregistrari

Publicatii

Rezervari bilete

Contact

Resurse Umane