 |
|
NICOLAE LICAREŢ
Debutul pianistului, clavecinistului şi organistului Nicolae Licareţ a avut loc
încă din timpul studiilor, atât în recital, cât şi în concert. De atunci,
Nicolae Licareţ apare cu regularitate în viaţa de concert din ţară şi din
străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi ale presei de pretutindeni. S-a
născut la Bucureşti şi începe studiul pianului la vârsta de 5 ani cu Natalia
Iacobescu. Continuă educaţia muzicală la Liceul de muzică nr. 2 din Bucureşti,
clasa profesoarei Maria Buzelan, urmând în paralel şi cursurile Liceului „Matei
Basarab“. Elev fiind, debutul său artistic are loc în Sala „Dalles“ la 17 mai
1959, în cadrul unui festival Händel. Beneficiază de preţioasele îndrumări ale
unor profesoare celebre: Muza Ciomac, Cella Delavrancea şi, mai apoi, la
Conservator, Florica Musicescu. După absolvirea Conservatorului din Bucureşti
participă la numeroase cursuri de perfecţionare la Weimar, cu Hans Pischner -
clavecin, Guido Agosti - pian şi la Brugge, cu Isolde Ahlgrimm. Se dedică, în
paralel, studiului orgii sub îndrumarea lui Iosif Gerstenengst,
perfecţionându-se cu ocazia numeroaselor turnee efectuate în renumite centre ale
muzicii de orgă din Europa (Roma, Madrid, Burgos, Barcelona, Perugia, Varşovia,
Santiago de Compostela etc.). În 1968 devine membru al Filarmonicii din
Bucureşti, al cărei director artistic este de la 1 ianuarie 1991. În 1973 începe
o susţinută activitate concertistică la clavecin, orgă şi pian, colaborând cu
dirijorii Carlo Zecchi, Witold Lutoslawski, Jean Martinon, Roberto Benzi,
Lawrence Foster, Igor Markevitch, Cristian Mandeal, Sergiu Comissiona şi având
ca parteneri pe Henryk Szeryng, Jean-Jacques Kantorow, Lola Bobescu, Mary
Fujivara, Daniel Podlovschi, Luigi Alva, Gheorghe Zamfir, Ileana Cotrubaş,
Atsuko Temma, Valentin Gheorghiu, Luz Leskovitz, Mariana Nicolesco, Vladimir
Orlov. Prezenţele lui Nicolae Licareţ în lume sunt legate de festivalurile
internaţionale de la Berlin, Cordoba, Sorrento, Zagreb, Halifax, Los Angeles,
Brugge, Havana, Ossiah-Villach, Adelaide, Sydney, Braşov, Bankok, Bucureşti
(Festivalul „George Enescu“), Ohrid, Madrid. Ca solist, muzician de cameră,
acompaniator, membru fondator al cvintetului „Concertino“, actualmente membru al
cunoscutului ansamblu „Pro Arte“, Nicolae Licareţ - unul dintre puţinii
interpreţi cu activitate solistică concertistică la trei instrumente cu
claviatură - a concertat în cele mai importante săli din Europa, America şi
Australia. Repertoriul său vast, cuprinzând lucrări esenţiale, de la muzica
Renaşterii, Barocului până la muzica contemporană universală şi românească,
conţine şi numeroase lucrări pentru cele trei claviaturi, pe care artistul le-a
prezentat publicului în primă audiţie. Pentru merite deosebite a fost decorat cu
ordinul „Meritul Cultural“ în grad de comandor şi cu ordinul Steaua
Solidarităţii Italiene în grad de cavaler. Este vice-preşedinte al Fundaţiei
„Solidaritatea Culturală Română“, „ARS XXI“. Critica de specialitate a apreciat
mereu favorabil arta lui Nicolae Licareţ, caracterizându-l ca „un mare pianist
şi muzician“, „partener ideal“, „un virtuoz al clavecinului“, „pianist
strălucitor, cu o cultură a sunetului şi discreţie dinamică“, „un artist de
excepţie al barocului“, „un mare colorist al orgii“.
Artistul a realizat numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, precum şi
la casele de discuri „Electrecord“ şi „Philips“, BMG, AIX Records.
| |
|
Invitati de onoare
Extrase presa- Aprecieri
Inregistrari
Publicatii
Rezervari bilete
Contact
Resurse Umane |